#Sfântul Simeon Noul Teolog

Autoritatea în Biserica bizantină a secolului al XI-lea este analizată prin conflictul dintre autoritatea instituțională și cea harismatic-mistică, cu accent pe figura Sfântului Simeon Noul Teolog. Tensiunea dintre umanismul laic al lui Mihail Psellos și misticismul harismatic al lui Simeon, disputa sa cu Mitropolitul Ștefan al Nicomidiei și interpretările moderne ale Mitropolitului Hilarion Alfeyev conturează un tablou al autorității câștigate prin experiența mistică a vederii lui Dumnezeu.

Teologia Sfântului Simeon Noul Teolog despre Sfântul Duh este prezentată în strânsă legătură cu Tatăl și Fiul, subliniind unitatea și inseparabilitatea Persoanelor Sfintei Treimi. Prin imagini precum cheia din Cateheza 33, vinul din Cateheza 23 și sămânța dumnezeiască, Sfântul Simeon arată că harul Duhului Sfânt este esențial pentru curățirea, îndumnezeirea și simțirea conștientă a prezenței divine în sufletul omului.

Interviul realizat de Pr. Constantin Olariu cu Părintele Veniamin abordează îndumnezeirea omului, rugăciunea neîncetată și tradiția isihastă în monahismul românesc, cu referire specială la Mănăstirea Bistrița și la mijlocirile Sfântului Grigorie Decapolitul; cititorul înțelege că rugăciunea, înrădăcinată în învățătura Sfinților Părinți, este comuniunea vie și continuă a omului cu Dumnezeu.

Articolul propune un diagnostic și un program de vindecare a maladiilor educației grecești contemporane, identificând cauza primordială în îndepărtarea treptată a poporului de Hristos. Întemeindu-se pe Canonul 102 al Sinodului Quinisext, pe Sfântul Grigorie Palama, Sfântul Nicolae Cabasila și Sfântul Ioan Sinaitul, autorul argumentează că pocăința existențială și viața sacramentală a Bisericii constituie singura terapie eficace.