#unitatea Bisericii

Studiul analizează învățătura Sfântului Vasile cel Mare despre trezvie ca lucrare de unificare a minții și a omului, urmărind trei etape corespunzătoare vieții sale: pregătirea precreștină prin cultura clasică, viața monahală și episcopatul. Cele patru elemente definitorii — trăirea în prezența Domnului, mintea neîmprăștiată, pomenirea lui Dumnezeu și recunoștința — sunt prezentate ca temei al unității personale, comunitare și bisericești.

Unitatea de neam a românilor, sărbătorită în contextul centenarului Marii Uniri din 1918, este analizată prin prisma unității de credință ortodoxă, a păstrării Cuvântului lui Dumnezeu vestit prin propovăduire apostolică și a rolului unificator al Sfintei Liturghii. Dreapta credință, susținută de voievozi precum Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu și reflectată în Biblia de la 1688, a constituit temelia spirituală și socio-politică a unității românești.

Teologia patristică despre Sfânta Cruce ca stâlp al unității Bisericii este tema centrală a acestui studiu, care analizează învățăturile Sfinților Părinți — între care Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfântul Atanasie cel Mare, Sfântul Chiril al Alexandriei și Părintele Dumitru Stăniloae — despre legătura dintre Jertfa și Învierea Mântuitorului Hristos și unitatea eclezială. Crucea, prin cele două axe ale sale, unește cerul cu pământul și pe om cu semenii săi, iar Biserica este locul în care comuniunea pierdută dintre Dumnezeu și om se restabilește, prefigurând unitatea desăvârșită a Împărăției lui Dumnezeu.