#Baiazid I

Domnia lui Mircea cel Bătrân (1386–1418) este reexaminată critic în raport cu monografia lui Petre P. Panaitescu din 1944 și cu tratatul academic Istoria Românilor, vol. IV (2012), demonstrând că Țara Românească a fost un principat de Cruciadă cu o suprafață de peste 100 000 km², că Dobrogea nu a fost pierdută în timpul domniei sale și că nu există dovezi că Mircea ar fi plătit tribut otoman.

Articolul analizează dialogul dintre Mircea și Baiazid din poemul eminescian Scrisoarea III, urmărind simetria semnelor heraldice, teoria hybrisului eschilean și cledomanția numelor, pentru a demonstra că înfrângerea sultanului este prefigurată chiar în propriile sale cuvinte și că Mircea apare ca instrument al reinstaurării ordinii cosmice universale.

Studiul analizează sursele și tehnica poetică din Scrisoarea III a lui Eminescu, urmărind cum motivele herodoteene ale lui Cirus, Darius și Xerxes, filtrate prin Iornandes și Eschil, structurează discursul lui Mircea către Baiazid ca formulă apotropaică, iar termenii-cheie precum falnic, copac, pământ și apă sunt declinați stilistic pentru a întoarce simbolurile invadatorului împotriva sa.

Studiul lui D. Caracostea analizează sursele literare și istorice ale Scrisorii III de Eminescu, urmărind influențele lui Eschil, Herodot și ale traducerii manuscrise de la Mânăstirea Coșula asupra construcției poetice a dialogului dintre Mircea și Baiazid. Prin metoda comparativă, autorul demonstrează că viziunea organică a poemului integrează sincretic modele antice și cronici medievale românești, depășind simpla preluare de text.

Articolul pledează pentru restaurarea imaginii istorice a lui Mircea cel Mare înaintea comemorării din ianuarie 2018, a șase secole de la moartea sa, combătând teza articolului semnat de Marius Diaconescu în revista Historia. Sunt reconstituite etapele dezbaterii istoriografice privind supranumele voievodului, de la Dimitre Onciul la eforturile recente pentru canonizarea ctitorului de la Cozia.