#Sfânta Treime

Prima omilie la Epistola către Galateni, atribuită Sfântului Ioan Gură de Aur, analizează contextul și conținutul teologic al versetelor de deschidere ale epistolei, explicând de ce Pavel și-a afirmat apostolia nu de la oameni, nici prin mijlocirea oamenilor, ca răspuns la acuzațiile iudaizanților care îi subminau autoritatea în fața galatenilor, și combate totodată interpretările eretice privind relația dintre Tatăl și Fiul și caracterul veacului prezent.

Iubirea dumnezeiască, întemeiată în viața intratreimică a Sfintei Treimi, constituie modelul arhetipal al comuniunii omului cu Dumnezeu și al iubirii față de aproapele. Prin har, Sfintele Taine și viața liturgică, omul se curățește de patimi, se îndumnezeiește și devine părtaș iubirii inepuizabile a Tatălui, Fiului și Duhului Sfânt, chipul dumnezeiesc actualizându-se deplin în comuniune și iubire interpersonală.

Teologia Sfântului Simeon Noul Teolog despre Sfântul Duh este prezentată în strânsă legătură cu Tatăl și Fiul, subliniind unitatea și inseparabilitatea Persoanelor Sfintei Treimi. Prin imagini precum cheia din Cateheza 33, vinul din Cateheza 23 și sămânța dumnezeiască, Sfântul Simeon arată că harul Duhului Sfânt este esențial pentru curățirea, îndumnezeirea și simțirea conștientă a prezenței divine în sufletul omului.

Arhimandritul Hrisant Penetis, grec de origine din Andros, egumen al Mănăstirii Hurezi, a redactat la 1 ianuarie 1850 două testamente ornate cu icoane miniaturale — Schimbarea la Față pentru biserica grecească din Sibiu și Sfânta Treime pentru schitul Ciorogârla-Samurcășești —, lăsând acestora venituri din muntele Cocora și dintr-o magazie din portul Brăilei. Studiul publică în transcriere și facsimil cele două documente, analizând personalitatea clericului, conținutul daniilor, iconografia miniaturilor și locul acestor acte în tipologia hrisoavelor românești decorate cu chipuri sfinte.