Articolul analizează bunătatea ca atribut divin și categorie morală, demonstrând că aceasta nu este o proprietate înnăscută sau pasivă, ci un act volitiv liber, propriu ființelor personale. Întemeindu-se pe Sfântul Grigorie al Nyssei, părintele Dumitru Stăniloae și cuvintele Mântuitorului din Luca XVIII, 19, autorul arată că adevăratul bine are ca sursă exclusivă pe Dumnezeu și se împlinește doar prin comuniunea conștientă a omului cu El.