Studiul cercetează posibila cunoaștere de către Mihai Eminescu a Didahiilor lui Antim Ivireanul, urmărind istoricul copiilor manuscrise ale acestei opere postume și relațiile poetului cu surse documentare precum biblioteca lui Aron Pumnul, Crestomația lui Timotei Cipariu și colaborarea cu Moses Gaster. Pe baza analogiilor lingvistice și stilistice identificate în texte eminesciene poetice și publicistice, autorul propune că Eminescu ar fi lecturat fragmentar cel puțin cinci didahii antimiene din miscelanee manuscrise, valorificând secvențe expresive în propria creație.