Fiecare Viață Este Un Dar

Pr Stelian Tofana   Marius Sima   Pr Florin CodreaReciprocitatea darului reprezintă condiţia întăririi relaţiilor dintre persoane. Doar împreună a dărui şi a primi formează premisele unui dialog de iubire între Dumnezeu şi om. Conştientizăm, oare, îndeajuns că viaţa este un dar de la Dumnezeu? Şi când începe, de fapt, viaţa? Ce spune Sfânta Scriptură despre valoarea vieţii? Răspunsurile la aceste întrebări s-au constituit într-un discurs lămuritor, cu ocazia conferinţei: "Ce mai înseamnă viaţa pentru omul de azi?", susţinută duminică, 26 martie, de la ora 17:30, la Catedrala Episcopală "Sfânta Treime" din Baia Mare, de către Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. 

Pr Stelian Tofana    ConferintaOrganizată de către Asociaţia "Maramureş pentru Viaţă şi Familie" şi Asociaţia Filantropică Cultural-Creştină "Martyria", cu arhierească binecuvântare şi sprijinul Preasfinţitului Părinte Iustin, episcop al Maramureşului şi Sătmarului, conferinţa menţionată a reprezentat un eveniment deosebit pentru oraşul Baia Mare, atât în ceea ce priveşte prestigiul oaspetelui nostru, cât şi din punct de vedere al tematicii abordate. Părintele Stelian Tofană este un om de cultură şi un erudit teolog, recunoscut atât pe plan naţional, cât şi pe plan internaţional. Conferinţa „Ce mai înseamnă viaţa pentru omul de azi?” a fost un prilej de a reflecta la importanţa vieţii noastre, într-o lume în care valorile sunt relativizate.

Pr Stelian TofanaInvitatul special al conferinței a îmbinat exigenţa academică a prezentării cu un discurs colocvial, astfel încât mesajul a răspuns atât pretenţiilor unui auditoriu elevat, cât şi necesităţii participanţilor de a găsi puncte de convergenţă între învăţătura Sfintei Scripturi şi viaţa cotidiană, cu dificultăţile ei. Pr. Tofană a împărtăşit publicului numeros aspecte cu care s-a confruntat în viaţa de familie, în experienţa pastorală şi în activitatea didactică. Astfel, invitatul s-a descoperit în bogăţia personalităţii sale: în calitate de preot duhovnic, de profesor, de tată, de soţ. Seriozitatea şi gravitatea temelor abordate au fost însoţite de un umor delicat, astfel încât cele aproape trei ore petrecute la această conferinţă s-au constituit într-o delectare intelectuală şi o destindere spirituală pentru cei prezenţi în incinta catedralei, dar şi pentru cei care au urmărit-o în direct, on-line (peste 5.200 de vizualizări).

Pr Stelian Tofana   Baia MareConferinţa a început cu o constatare dureroasă: numărul mare de avorturi echivalează cu încă o Românie, căreia, din nefericire, nu i s-a dat dreptul la viaţă. Texte biblice semnificative au fost aduse în argumentarea vieţii ca valoare. Copilul primeşte încă de la zămislire suflet, suflarea de viaţă (Fac. 2,7), pe care nu o putem localiza în trup. Astfel, viaţa există chiar din momentul conceperii, independent de stadiul de dezvoltare al fătului în pântecele mamei. Dumnezeu este implicat în mod direct în alcătuirea unei fiinţe unice (Ps. 138, 13-16). De aceea, avortul este acţiune îndreptată nu numai împotriva copilului nenăscut, ci şi împotriva Izvorului Vieţii, împotriva Duhului Sfânt (I Cor. 3, 16-17). Cuvântul lui Dumnezeu este aspru pentru cei care susţin vărsarea de sânge nevinovat (Deut. 27,25). Problema avortului este una complexă, necesitând contextualizarea fiecărui caz în parte, deoarece există şi o răspundere colectivă (femeia în cauză nefiind singura căreia i s-ar putea imputa vreo vină). Totuşi, prin căinţă şi mărturisire, prin milostenie şi împroprierea Cuvântului lui Dumnezeu, femeia poate dobândi (la fel ca şi celelalte persoane implicate) iertare şi alinare de la Dumnezeu pentru copilul nenăscut.
 
Ce mai înseamnă viaţa pentru omul de azi   Membri Maramures pentru Viata si  Familie La finalul conferinţei, oaspetele nostru a răspuns întrebărilor care i-au fost adresate. Dintre acestea amintim: „Cum ar trebui făcută o spovedanie corectă?”,„Ce credeţi despre mamele care au făcut copii prin fecundare artificială? (de ex. prin tehnici de fertilizare in-vitro)?”,„Cum poate un copil să-şi ajute mama care a făcut multe avorturi şi nu doreşte să-şi mărturisească păcatul?” şi multe altele, pe care le puteţi afla accesând pagina de facebook a Asociaţiei „Maramureş pentru Viaţă şi Familie” şi respectiv pe cea a Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” Baia Mare, unde puteţi vizualiza înregistrarea acestei conferinţe.

FIECARE VIATA ESTE UN DARDistinsul invitat şi-a încheiat prelegerea printr-o schemă grafică, sugestivă pentru ceea ce înseamnă viaţa. Copilul, în momentul apariţiei sale, uneşte vieţile celor doi, soţ şi soție, şi coagulează familia din faţa tendinţelor centrifuge ale unei iubiri egoiste, de unde şi concluzia care se desprinde – aceea că „Doar aici, în acest triunghi [iubire – familie– copil], viaţa mai înseamnă ceva”!

Ce mai înseamnă viaţa pentru omul de aziConferinţa l-a avut ca moderator pe Pr. Dr. Florin Codrea care, într-o manieră elevată, a însoţit discursul Pr. Prof. Stelian Tofană. Acest eveniment a încheiat Manifestările PRO-VIAŢĂ organizate pe parcursul lunii martie în oraşul Baia Mare, aceasta fiind luna cea mai reprezentativă pentru Bucuria VIEŢII.

 


Marius Sima

Preşedinte al Asociației
“Maramureş pentru Viață şi Familie”

© Foto: EORMMSM